Construit în 1640 de către Vișa din Golești și soțul său, Stroe Leurdeanu, conacul a fost reședința familiei timp de secole și locul care le-a conferit Goleștilor identitate și puterea de a trece prin vâltoarea istoriei. Reședința boierească de la Golești îmbină monumentalul cu eleganța, tradiția arhitecturală românească cu elementele de influență orientală și caracteristici ale civilizației occidentale. Casa prezintă un beci mare, cu arcade și ziduri masive, peste care a fost ridicat parterul locuibil. Etajul, dintr-o structură ușoară de lemn, este accesibil prin folosirea elegantei scări din lemn masiv de stejar, ce pornește din holul central al casei. Doamne în ținute luxoase și domni în costume elegante au pășit pe ea spre sala de bal de la etaj. Expoziția din interior reconstituie cadrul familial al boierilor Golești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. Din holul principal ni se deschide accesul în toate camerele care reconstituie universul acestei familii: salonul în care doamnele Golescu primeau și întrețineau oaspeții, rude sau prieteni; biroul de lucru al fraților Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru Golescu unde s-a pus la cale Revoluția de la 1848; camera Zincăi Golescu – mobilată simplu și elegant – în care a fost găzduit la venirea în România viitorul rege Carol I; camera în care a locuit familia doctorului Davila; camera orientală care ne evocă atmosfera vremurilor fanariote, cu aromă de cafea și miros de tutun. În salonul de iarnă, în care clanul Golescu se reunea în jurul meselor de sărbătoare, sunt expuse astăzi două piese excepționale: tronul regilor României și biroul regelui Carol I. Legăturile familiei cu Casa Regală a României nu s-au limitat la primirea domnitorului Carol I în seara zilei de 9 mai 1866. Luptători în Revoluția de la 1848, susținători ai Unirii Principatelor din 1859, Goleștii au fost alături de Carol I în efortul de modernizare a statului român. Câte bucurii, tristeți, tragedii  și amintiri sunt închise între zidurile acestei case, câte idei mărețe au fost rostite aici, dar și câte taine și comploturi vor fi ascunse pe veci de bătrânul și înțeleptul conac! Vă așteptăm să le descoperiți și să simțiți magia locului lăsată peste secole de una dintre cele mai vii familii de boieri, făuritori de neam și țară.